Cancer de col uterin - prevenire informare

Postat in February 4th, 2008 in Sanatate de catre Lolo

Cancerul de col uterin este a doua cauza de deces prin cancer la femei si genereaza peste 500 000 de cazuri noi anual si 270 000 de decese pe an in intreaga lume.
Papilomavirusul uman – cauza necesară a cancerului de col uterin

HPV – cauza cancerului de col uterin

Pe baza dovezilor epidemiologice, clinice şi de laborator, s-a descoperit existenţa unei legături cauzale directe între papilomavirusurile umane (HPV) şi cancerul de col uterin(2). S-a demonstrat că ADN-ul tipurilor oncogene de HPV este prezent în 99,7% dintre eşantioanele tisulare prelevate de la nivelul tumorilor maligne ale colului uterin, pretutindeni în lume (3). De fapt, infecţia cu HPV oncogen este « cauza necesară » a cancerului de col uterin (2).

Ce este HPV ÅŸi tipurile acestui virus

HPV este un virus extrem de contagios şi infecţia cu acesta este frecvent întâlnită.
Există peste 100 de tulpini de HPV, infecţiile produse fiind asimptomatice; aproximativ 40 de tulpini se transmit prin contact sexual, având tropism pentru mucoasa genitală şi pot fi clasificate în două mari categorii: HPV oncogenice şi HPV cu risc scăzut (4). Infecţia persistentă cu tipurile oncogenice poate produce leziuni precanceroase intraepiteliale de grad înalt, sau cancer de col uterin, în timp ce tipurile cu risc scăzut pot provoca o serie de alte afecţiuni benigne, vegetaţii veneriene (4).